Daniel André Brun

Născut în Bordeaux pe 14 noiembrie 1925, Daniel André Brun a început artele marțiale prin luptă, la vârsta de 10 ani. Apoi, a început judo, pe care l-a practicat din 1946 până în 1980 la cel mai înalt nivel, în cadrul Federației Franceze de Maeștri în care a fost expert tehnic 5 Dan și arbitru al Federației Franceze de Judo.

 

A descoperit aikido în timpul unei demonstrații a lui Minoru Mochizuki în 1951, demonstrație la care a participat în calitate de Uke. Va începe această nouă artă marțială în clubul de judo unde va practica sub îndrumarea lui Tadashi Abe, trimis de fondatorul Morihei Ueshiba.

Între 1952 și 1960 Tadashi Abe a pus bazele Aikido-ului în Europa într-un moment în care nimeni nu auzise de această artă marțială. Daniel André Brun a primit primul său Dan în 1954, acordat de către Aikikai Tokyo, semnat de mâna lui Kisshomaru Ueshiba.

Un alt practicant de judo, André Nocquet a mers în Japonia unde a urmat învățătura fondatorului și s-a întors în Franța cu titlul de Maestru al Aikido-ului iar din 1960 își asumă responsabilitățile Aikido-ului francez.

Daniel André Brun va primi în 1978 al cincilea Dan de la André Nocquet.

În 1984, Daniel André Brun a fondat FFAT Federația Franceză de Aikido Tradițional și a continuat predarea aikido-ului în Franța și în alte țări europene, găzduind cursuri internaționale în Germania, Anglia și România. În 1995 a fondat CCE, Confederația Europeană de Aikido. Comisia tehinică FAT îl va premia cu 6 Dan în 1985, 7 Dan în 1993 și 8 Dan în 2001.

Maestrul Daniel André BRUN murit în dimineața zilei din 10 octombrie 2013. Cu câțiva ani înainte de dispariția sa, după un parcurs de peste 70 de ani în artele marțiale, el a primit titlul onorific de 9 Dan, pentru întreaga activitate în Aikido.

A încurajat generații de practicanți să descopere neîncetat toate aspectele legate de această artă marțială prin tehnici cu mâinile goale sau cu arme. Toți cei care au urmat stagii în Franța sau în străinătate îi apreciază cunoștințele și cercetările sale în domeniul Aikido-ului. A transmis cu altruism și pasiune mai departe ceea ce a preluat de la Tadashi Abe, André Nocquet Maestru Hirokazu Kobayashi, împingând pe fiecare dintre elevii lui să-și găsească propria cale.

Astăzi, Federația Franceză de Aikido Tradițional - Școala Daniel André Brun, cât și Federația Română de Aikido, condusă de Shihan Dan Corneliu Ionescu, continuă să-i onoreze memoria.

Abonează-te la Newsletter

Fii la current cu noutăţile Aikido Club Kazumi!

Mă abonez