Tadashi Abe

Tadashi Abe s-a născut în 1926 și a murit în 1984. A fost primul maestru de aikido care a trăit și a predat această artă marțială în occident.

El a început să se antreneze în Osaka, în 1942 după care și-a continuat anii de studiu direct sub îndrumarea fondatorului artei, la Iwama, ca uchideshi, în timpul celui de-al doilea război mondial.

După ce a absolvit dreptul la Universitatea Waseda, Tadashi Abe a ajuns în 1952 în Franța unde a studiat la Sorbona și a predat Aikido ca instructor 6 Dan, reprezentant al Hombu Dojo, Tokyo, la un dojo de judo.

Șapte ani mai târziu s-a întors în Japonia unde, în 1964 a primit cel de-al 7-lea Dan.

Abe a fost foarte pasionat de predarea și practicarea eficientă a acestei arte marțiale, scriind două cărți în limba franceză despre acest subiect. Tadashi Abe a vizitat Marea Britanie în 1959. Englezii au fost fascinați de Abe spunând despre el că ,,dacă vreodată un om a fost menit să fi trăit în secolul al 16-lea, acela era Abe Sensei”. Acesta a fost descris ca un adevărat erou, un om care a fost instruit în timpul războiului să devină Kamikaze însă chiar înainte de a-și putea îndeplini destinul, războiul s-a terminat. Până la sfârșitul vieții, Tadashi Abe s-a simțit privat de drepul său de a muri ca un adevărat samurai.

Abe Sensei a fost poreclit "Happy Aikidoka" datorită zâmbetului inconfundabil pe care l-a avut întotdeauna.

Abonează-te la Newsletter

Fii la current cu noutăţile Aikido Club Kazumi!

Mă abonez