Aikido

Întrebări și răspunsuri cu Shihan Dan Ionescu

Este aikido eficient?

Am observat că oamenii preferă să vorbească și să viseze la lucruri, în loc să încerce să le facă. Mulți nu au răbdare și așteaptă ca instructorul să le spună secretul cum să devină eficienți în 24 de ore.

Aikido e o artă marțială, adică o sumă de tehnici ce au drept scop controlul unuia sau mai multor agresori. Din acest punct de vedere putem discuta despre eficiență ca fiind frecvența atingerii scopului menționat, fără pierderi semnificative.

 În plan spiritual, aikido își propune controlul și armonizarea cu forțele contrare, antagoniste, de orice fel. Dacă nu există astfel de forțe, nu este nevoie de aikido. Deci, putem spune că învățarea aikido-ului presupune existența simultană a unui atac și a unei tehnici de control și stingere a atacului.

Atacul și apărarea sunt elemente ale aceleiași ecuații. Ecuația este valabilă pentru orice artă marțială și pentru orice metodă de luptă, japoneză sau nu. Aceste două elemente, atacul și apărarea sunt complementare și de neseparat, la fel ca Ying și Yang. Dacă nu există atac, nu există apărare iar dacă atacul este simulat sau simbolic, apărarea va fi la fel.

Pe de altă parte știm din experiență că realitatea este imposibil de reprodus în condiții de antrenament controlat și pentru acest motiv învățăm și ne antrenăm în dojo, folosind scheme ale realității.

Talentul instructorului constă în a grada antrenamentul de la simplu și facil la complex și foarte dificil, pe măsura experienței și înțelegerii practicanților. El va trebui să ofere mereu ,,surprize” elevilor săi, pentru că și viața face același lucru. În final, practicantul va trebui să dobândească înțelegerea ,,controlului”, ceea ce este mult mai mult decât metodele de control.

Aikido este o artă marțială cu un puternic suport filosofic. El poate fi eficient sau nu, ca orice altă artă marțială, în măsura în care practicantul înțelege rolul și esența sa și se dedică sincer acestui lucru. Pentru început asta depinde de instructor iar cu timpul depinde doar de practicant.

Cum se poate învăța armonia folosind o artă marțială?

Cu toții suntem de acord că este ușor să te armonizezi cu cineva cu care te potrivești, te simpatizezi sau ai aceleași idealuri, pasiuni, preocupări, etc. Dar este foarte greu sau de cele mai multe ori imposibil să te armonizezi, să trăiești în armonie cu un agresor care te-ar vrea mort. Acesta este motivul principal pentru care a fost aleasă calea armonizării prin tehnici de luptă, în ideea că, dacă în timpul unei lupte, atunci când viața îți este amenințată, ești în stare să folosești principiile aikido-ului pentru a te proteja pe tine dar și pe adversarul tău, înseamnă că deții secretul armonizării cu această forță contrară. Sigur că ai putea să spui că este suficient să moară doar adversarul tău și, dacă tu rămâi în viață, totul este în regulă. Privit însă din perspectiva adversarului tău, ar fi suficient să mori doar tu. Care este deci adevărul?

În orice situație cineva ar putea muri și se va pierde o viață. Pe de altă parte toate viețile au rostul lor.

Cum s-ar putea învăța oare o astfel de tehnică de armonizare care să mă protejeze fără să urmărească distrugerea cu orice chip al celor ce mă atacă? Era nevoie de o metodă bună pentru orice persoană, indiferent că era slabă sau puternică, cultă sau naivă, bogată sau săracă, femeie sau bărbat, matur sau tânăr, pe înțelesul tuturor.

Deoarece Morihei Ueshiba, fondatorul aikido-ului, trăia într-un loc și într-un timp în care lupta era o îndeletnicire onorabilă, el nu putea găsi ceva mai potrivit pentru a pune la punct o metodă de a-i învăța pe oameni tehnica și arta armonizării.

De ce ar trebui să-l protejez pe cel care mă atacă?

Este o întrebare bună, răspunsul este mai complicat. Japonezii operează cu alte mărimi decât europenii. Cultura japoneză nu este explicativă și nu operează cu logica referitoare la cauză-efect. Senzațiile, simbolurile, absurdul și misticul se împletesc strâns, sugerând idei, adevăruri sau principii, de multe ori greu de înțeles pentru o minte carteziană.

Dacă vrei să-i înțelegi pe japonezi trebuie să ai extrem de multă răbdare. Principiile aikido-ului nu sunt o noutate. Ele se regăsesc în mai mare sau mai mică măsură, în toate artele marțiale japoneze dar și în alte domenii ale culturii, cum ar fi arta ceaiului, teatrul, caligrafie, et caetera. Mai mult, ele pot fi recunoscute, sub o formă sau alta, în toate culturile, inclusiv în cea creștină.

Sunt convins că mulți creștini s-au întrebat nedumeriți ce rost are să întorci și celălalt obraz? Sau de ce ar fi așa de fericiți cei săraci cu duhul? Asta se întâmplă pentru că oamenii au tendința să dea cuvintelor sensul cel mai convenabil.

Aikijutsu, de exemplu, operează cu absolut toate principiile aikido-ului, diferența fiind scopul. În aikijutsu scopul este uciderea adversarului iar în aikido controlul și, pe cât posibil, protejarea acestuia.

Cred că principiile aikido-ului sunt partea luminoasă, umană a artelor marțiale, așa cum o sabie poate ucide sau poate apăra viața cuiva.

Se spune că aikido-ul din România este influențat de experiența dumneavoastă personală. Este adevărat?

Nu știu dacă lucrul acesta este de bine sau de rău. Este drept că experiența mea în aikido este diferită de a altora și, poate că pentru asta, aikido-ul meu este uneori diferit. Exită câteva motive.

Am fost puțină vreme elevul cuiva, pentru că am fost nevoit să fiu instructorul altora.

Pentru că nu aveam pe cine să întreb, sau să-mi arate ,,cum se face”, am fost obligat să mă descurc singur.

Mi-a folosit mult experiența anterioară de sportiv. Am practicat ju-jutsu, gimnastică, rugby, parașutism și echitație.

Au fost perioade în care făceam 12-15 antrenamente pe săptămână, făceam aikido în parc, în clădiri părăsite, fără saltele, în tramvai, în vizită, de Crăciun sau în timp ce lucram la calculator. Când spun că făceam aikido, asta înseamnă că, pe lângă antrenamentele curente, mă gândeam tot timpul la procedee, atacuri, soluții noi și eschive. Ani buni am avut la dispoziție doar o carte de doi bani și câțiva metri de film de 16mm. Am pierdut mult timp dar cred că aceste căutări au fixat foarte bine lucrurile de bază, ce are și ce nu are sens și execuția eficientă a procedeelor.

Cred însă că rolul cel mai important l-au avut elevii mei, care m-au obligat să cercetez, să inventez, să-i conving și să-i uluiesc.

De ce mai faceți aikido dacă aveți 8 Dan?

Întrebarea care trebuie pusă este de ce fac aikido și la ce mă aștept? La prima parte a întrebării oamenii au diverse răspunsuri: pentru a învăța tehnica armonizării, pentru că este o artă marțială non-violentă, ca să fie pace în lume, ca să mă pot apăra, ca să slăbesc, pentru că dă bine și așa mai departe.

Chiar dacă aceste răspunsuri nu sunt în totalitate reale și exacte, ele se exprimă în valori cunoscute nouă. Problema apare atunci când trebuie să răspunzi la a doua parte a întrebării: la ce mă aștept?

Pentru că este dificil să definim exact aspirațiile oamenilor, răspunsul va fi extrem de vag. Ar trebui să înțelegem că oamenii fac un lucru sau altul, nu pentru că ar avea întotdeauna o justificare concretă sau o aspirație clară, ci pentru că natura umană caută, în felul ei, o anume perfecțiune.

Această aspirație către perfecțiune este înscrisă în genele noastre ca un program divin și ne simțim obligați, mai mult sau mai puțin, să-l respectăm. Sigur că perfecțiunea are imagini diferite pentru fiecare dintre noi dar asta nu contrazice ideea.

Conștienți sau nu de aceste lucruri, oamenii întreprind acțiuni, de multe ori absurde pentru cei din jur, dar care justifică această aspirație de perfecțiune. Trebui să-ți mai spun ca fiecare dintre noi crede cu convingere că este "ales" și că are un anume rol în lume și poate chiar este adevărat.

Abonează-te la Newsletter

Fii la current cu noutăţile Aikido Club Kazumi!

Mă abonez