Non-rezistența nu trebuie confundată cu capitularea

Nigel Vaughan, 5 Dan Aikido, va fi prezent în calitate de instructor invitat la Stagiul Internațional de Aikido, care se va ține la începutul lunii august la Constanța. Nigel Vaughan este Președintele Asociației Internaționale de Aikido ,,Kai Shin Kai” din Marea Britanie. Kai Shin Kai e o școală tradițională de Aikido înregistrată în British Aikido Board și este afiliată la Aikikai Hombu Dojo, Japonia.

Organizația are 25 de membri și cluburi membre asociate în UK, încă două în Aosta, Italia de Nord, două în Statele Unite la Tampa, Florida și unul în Las Vegas, Nevada.  

Stilul Kai Shin Kai practică aikido tradițional în forma celui de la Hombu Dojo, Tokyo, unde diferiți Shihani au stiluri diferite dar cu toții predau urmărind să înceapă ca un triunghi, să se miște ca un cerc și să își încheie procedeul ca un pătrat (postură, mișcare și stabilitate) Asta înseamnă că KSK recunoaște că există multe feluri de a exprima atât aikido de bază cât și cel avansat și nicio formă nu e incorectă atâta timp cât principiile predate de O-Sensei sunt urmate. 

De cât timp sunteți membru al Confederației Europene de Aikido?

Nigel Vaughan: De când am ajuns prima dată la Brașov, cred că în anul 2000. Am fost introdus Federației Române de Aikido și CEA de către Stefan Kristiaan, care îmi era sensei în acea vreme. Primul nostru contact a fost făcut de către Ollie Buga, care era atașat militar la București. 

Când ați început să practicați Aikido? E singura artă marțială pe care ați practicat-o?

Nigel Vaughan: Am început în noiembrie 1979 cu Fred Mills în Reading. Aveam saltele de paie așa că am devenit foarte bun la căderi, destul de repede! În 1982, m-am mutat împreună cu soția mea la Londra datorită serviciului și m-am înscris la un club de acolo și, în sfârșit, am primit primul meu Kyu. În 1989 ne-am întors în Reading și am reînceput antrenamentele cu Fred care, între timp și-a schimbat dojo-ul, cu unul mai mare ce avea și încălzire! Nu am studiat niciodată în mod serios nicio altă artă marțială deși am participat la cursuri de Tai Chi (stilul Yang), cam un an. 

Puteți să ne spuneți câte ceva despre principiul non-rezistenței?

Nigel Vaughan: Non-rezistența nu trebuie confundată cu capitularea. E foarte asemănător cu creșterea unui adolescent. Trebuie condus fără ca el să realizeze asta, făcându-l să creadă că el singur își alege direcția și, aparent, fără vreun interes al tău de a învinge. 

Ce v-a determinat să deveniți un Aikidoka?

Nigel Vaughan: Cumnatul meu m-a împins să încerc Aikido și doar ca să-i potolesc elanul m-am supus. Am sfârșit prin a iubi Aikido de atunci încoace. 

Se spune că Aikido e destul de diferit de alte arte marțiale. E adevărat?

Nigel Vaughan: N-am studiat niciodată serios altă artă marțială, deși am fost uke pentru clubul de Judo pentru copii. Timp de zece ani, am participat la un curs săptămânal unde practicam Judo, Karate, Ju-Jitsu, Tai-Chi, Kendo și Aikido. Am remarcat multe diferențe dar mult mai multe similitudini; atitudinea practicanților e aceeași, ego-ul trebuie abandonat la ușă, încearcă să ajute pe cei cu grade mai mici, eticheta e foarte importantă pentru protecția proprie și a partenerilor. Multe arte marțiale și-au pierdut latura filosofică în favoarea eficienței la competiții dar Aikido și-a păstrat-o. Cred că e o pierdere pentru ceilalți practicanți ai artelor marțiale și un lucru de care trebuie să ne îngrijorăm. 

Oamenii privesc Aikido ca pe ceva mistic, ca pe ninjutsu, de vreme ce  O Sensei arunca adversari imenși cu mare viteză și ridica obiecte foarte grele. Ce credeți despre asta?

Nigel Vaughan: Oamenii se grăbesc să creadă în magie. O Sensei era un bărbat foarte puternic capabil să-și folosească și să-și concentreze musculatura pentru a rezolva probleme și, în felul ăsta putea să ridice greutăți mari. Era, deasemenea, un luptător foarte priceput care a învățat nu doar să-și folosească mușchii pentru a-și depăși adversarii dar și să-și extindă cunoașterea și intuiția pentru a detecta și valorifica slăbiciunea inerentă a unui animal cu numai două picioare. 

V-am văzut predând de multe ori. Când fixați un partener cu un singur deget, presați un punct vital? 

Nigel Vaughan: Când folosesc un singur deget nu numai că trebuie să-l plasez într-un anume loc, cu precizie, dar și partenerul trebuie să fie plasat cu precizie la podea, în primul rând. Din păcate, punctele de fixare sunt plasate diferit la fiecare partener, deci, niciodată acest lucru nu trebuie să fie metoda principală. Acest lucru e foarte des demonstrat în Yonkyo ( al patrulea principiu -Tekubi Osae)!

Câte tehnici există în Aikido? 

Nigel Vaughan: Nu există altă limită decât cea a imaginației tale. Dar, cu aproximație sunt 15 tehnici de bază. Fiecare poate fi aplicată în multe feluri diferite, ca de exemplu, irimi, tencan, (positiv, negativ) prin întoarcere, sau compuse, lucru care duce la un număr mare de posibilități. 

Care e tehnica dumneavoastră preferată?

Nigel Vaughan: Oricare funcționează cel mai bine. Fiecare persoană reacționează, se mișcă și anticipează diferit, deci, să ai o tehnică preferată e poate o slăbiciune a imaginației. Totuși, dacă îmi întreb elevii ei îmi spun ,,nikkyo sau kotegaeshi”.

Care e vârsta potrivită pentru a începe Aikido?

Nigel Vaughan: După 20 de ani când oasele corpului sunt ferme și nu mai ești adolescent dar înainte de a deveni prea bătrân ca să înveți. Cel mai în vârstă elev al meu a început Aikido la 50 de ani. E atitudinea sau abilitatea ta cea care te limitează și nu câți ani ai trăit. Am citit o poveste despre un tip care s-a apucat de grădinărit la 20 de ani, de călărie când avea 30 și de judo la 40! A spus că două lucruri despre judo s-au evidențiat. Primul a fost că și-a dat seama că și atunci când apari la antrenament cu o mașină Porsche de culoarea girafei și o parchezi în ușa dojo-ului cât timp te antrenezi, singurul lucru pe care-l va remarca un judoka va fii cât de răutăcios ai executat tai-toshi! Iar al doilea lucru pe care l-a remarcat a fost atunci când, după ce sensei a terminat de demonstrat un procedeu și a strigat ,,Hajime!”, când omul nostru de 40 de ani s-a ridicat, s-a trezit față în față cu un binecunoscut judoka internațional gata de luptă! A crezut că va sfârși murind dar, în schimb, deși acel judokan l-a aruncat cu viteză și ușurință, aterizările au fost mai ușoare decât când a fost aruncat de către alți practicanți mai puțin experimentați. Judokanul l-a controlat tot timpul și de atunci s-a antrenat cu cei mai buni pe care i-a găsit. 

Copiii dumneavoastră practică și ei Aikido? Îi antrenați chiar dumneavoastră?

Nigel Vaughan: Amândoi copiii mei au practicat judo, fiul meu până când a mers la liceu iar fiica mea până a împlinit 14 ani. Andrea a practicat Aikido după judo până când a mers la universitate când s-a apucat de rugby. Dar în acei ani a venit în România și Franța la stagiile de vară și concurat la campionatele de Jo Kata. E mai dificil să le predai propriilor copii deci nu i-am antrenat eu foarte des. 

Ce predați prima data ca tehnici de bază în Aikido? În judo se începe cu căderile. 

Nigel Vaughan: Întotdeauna încep cu căderile pentru primele 30 de minute la fiecare antrenament până când elevii devin pricepuți și sunt în siguranță. Predau cele șase tehnici fundamentale în trei perechi. Ikkyo și nikkyo, pentru că prima dată arătăm nikkyo ca o aplicație pentru intrarea în ikkyo, Iriminage și sokumen, și kotegaeshi împreună cu shihonage. Fiecare dintre aceste trei perechi sunt opuse una alteia și cred că aceste șase tehnici sunt fundația Aikido-ului. 

Aikido conține multe elemente spirituale. Cât timp e necesar pentru o înțelegere de bază a aikido-ului?

Nigel Vaughan: Atâta timp cât e necesar ca cineva să înțeleagă ce înseamnă să-și dăruiască în mod altruist corpul altcuiva pentru practică, ca uke. Asta vine în momentul în care elevul își dă seama cât de mult se crispează ca uke. Ca idee, acest lucru se petrece între șase luni și doi ani. 

Este Aikido un mod prin care se poate obține pace mondială? Ajută?

Nigel Vaughan: Răspunsul simplu e nu. Pacea mondială nu e mai ușor de obținut decât perfecțiunea dar suprimarea conflictelor e un drum spre pace la fel cum limitarea greșelilor e un drum spre perfecțiune. Dacă e pentru iubire, avansare în societate sau dreptate globală, Aikido e un ghid bun. O explicație mai bună poate fi găsită în cartea ,,Oricine poate învinge” de Helena Cornelius și Shoshana Faire (ISBN 0 7318-0111 3) în care se explică cum cele mai multe conflicte pot fi evitate dacă ne deranjăm să ascultăm ambele părți ale unei situații cu o inimă deschisă și o minte imaginativă. 

În F.R.A. există competiție deși fondatorul a specificat că acest lucru ar trebui evitat. Sunteți de acord cu competiția?

Nigel Vaughan: Văd deasemenea atât avantaje cât și probleme în competiție, nu doar în Aikido cât și în viața de zi cu zi. Deși cred că e vital să încurajăm o adâncă înțelegere a artei ca întreg, putem să studiem doar câteva ore pe zi. Poate să ne concentrăm pe un singur aspect pentru un timp, e bine, dar nu cred că competiția ar trebui să devină o parte importantă a Aikido-ului. Pentru a câștiga o competiție e nevoie de un câștigător și de un învins, ceea ce consider a fi în contradicție cu înțelegerea mea a filosofiei Aikido. 

Totuși, Tomiki Aikido există ca o formă de ,,Aikido sport” în care antrenamentul include competiție. Un nage adună puncte prin aruncarea unui atacator, de obicei înarmat cu un cuțit. Se spune că O Sensei nu a fost de acord cu Tomiki pentru că a dezvoltat această metodă și acesta a devenit persona non grata la Aikikai Hombu Dojo și s-a înstrăinat de Fondator din acea zi datorită acestui lucru. 

E Aikido un prilej bun de a călători? Câte țări ați vizitat practicând Aikido?  

Nigel Vaughan: A vizita prieteni e întotdeauna un bun motiv pentru a călători și în Aikido suntem cu toții prieteni chiar dacă nu ne-am mai cunoscut înainte! Am învățat și am predat în Țara Galilor, Spania, Scoția, Italia, Germania și de multe ori în România și Franța. 

Ați vizitat Japonia? Dacă da, credeți că există un mod similar de gândire în Japonia și U.K. amândouă țările fiind situate pe insule?

Nigel Vaughan: N-am fost niciodată în Japonia datorită costurilor și a programului încărcat. Cred că toate națiunile insulare au similitudini, poate din cauză că vremea e atât de imprevizibilă și schimbătoare! 

Faptul că nu ați primit o educație tipic japoneză e un avantaj sau un dezavantaj în practicarea Aikido-ului?

Nigel Vaughan: Nu pot să răspund la această întrebare pentru că nu am cunoștințe depre educația japoneză. 

Cât de diferit e Aikido-ul practicat în U.K. de cel pe care l-ați văzut în România? Dar de cel din Franța?

Nigel Vaughan: Felul în care e practicat Aikido-ul s-a schimbat mult în timp. Noi nu mai practicăm multe dintre tehnici în felul în care se făcea acum 37 de ani când am început eu. O Sensei și-a schimbat de asemenea tehnicile de-a lungul vieții pentru a le face mai fluide, puternice și mai puțin distructive, dar totuși amintind de partea lor distructivă. Introducerea crescândă de reguli și siguranță a avut un mare impact asupra artelor marțiale, sporturi și alte lucruri din trecut forțându-le să se schimbe. Poate din cauza vieții ușoare și confortabile pe care o duc oamenii acum, trebuie să petrecem mai mult timp dezvoltând încrederea în ukemi! Există diferențe naționale, invariabil francezii sunt mult mai fluizi, în special când lucrează cu bokken-ul, românii sunt foarte pasionați și neînfricați, englezii sunt mai timizi și rezervați (nu sunt ei așa mereu?).

Vă place să vizitați România?

Nigel Vaughan: Am vizitat România pentru prima dată în Iulie 1979 și mi-a plăcut atunci și de fiecare dată când am revenit. Economia, diversitatea produselor și prețurile s-au schimbat enorm de-a lungul anilor dar oamenii au fost foarte prietenoși cu mine întotdeauna. Mă simt relaxat aici și pentru că multe lucruri sunt foarte diferite de alte națiuni pe care le-am vizitat. Sper ca România să-și păstreze individualitatea în ciuda atacului violent al EEC și turismului. 

Care e relația dumnevoastră cu Shihan Dan Ionescu? V-a influențat în aikido? 

Nigel Vaughan: Shihan Ionescu și cu mine am avut întotdeauna o relație foarte caldă, m-a încurajat și mi-a susținut eforturile de a mă îmbunătăți. Poate din cauză că venim pe rute cu totul diferite în aikido, vedem tehnicile dintr-o perspectivă diferită, lucru care a fost în anumite ocazii amuzant. Fiecare persoană cu care te antrenezi te influențează, și niciuna mai mult ca un instructor. Shihan Ionescu mi-a arătat în mod constant o ușurință a atingerii pe care încă mă strădui să o obțin dar persist în a o cuceri.  

Abonează-te la Newsletter

Fii la current cu noutăţile Aikido Club Kazumi!

Mă abonez