Artele marțiale se schimbă și devin mai bune

Sorin Joghiu, 6 Dan Aikido, expert și arbitru F.R.A., a înființat clubul sportiv Aikido Brăila, unde activează ca instructor. Licențiat în drept și fizică, este în prezent judecător.

Practică Aikido din 1994 și a scris o carte, ,,Știința Aikido”, disponibilă pe site-ul clubului www.aikidobraila.ro.

 

De cât timp ai început Aikido? De ce ai ales Aikido? 

Sorin Joghiu: M-am dus la insistenţele unui prieten care era foarte entuziasmat, să văd un antrenament. M-am dus şi am rămas fermecat. Nu credeam să existe o artă marţială atât de frumoasă însă în acelaşi timp atât de eficientă. A fost dragoste la prima vedere. Am continuat să practic până în prezent, timp de 23 de ani. Prietenul meu a renunţat după o lună.

Care sunt cele mai importante influențe ca profesor? 

Sorin Joghiu: Bineînţeles, Shihan Ionescu. Consider că este unul dintre cei mai mari maeştri de Aikido din toate timpurile. Aş putea să explic de ce, dar ar lua foarte mult timp. 

Care e cel mai important lucru pe care ți-l amintești ca elev al lui Shihan Dan Ionescu? 

Sorin Joghiu: Prima zi în care l-am văzut mi-a rămas în minte până acum. Ulterior mi-a marcat viaţa pe toate planurile, inclusiv profesional (am fost angajat la firma lui 5 ani), şi personal, fiind un model pentru mine din mai multe puncte de vedere. 

Ești unul dintre instructorii invitați să țină seminarii la Stagiul Internațional organizat de CEA, în august, la Constanța. De cât timp predai Aikido?

Sorin Joghiu: Da. Predau din 1997 când am deschis în Brăila o secţie a Clubului Aikirom Bucureşti. Aveam o proaspătă centură verde.

După câți ani de practică ai început să predai? Ce amintiri ai legate de primii ani ca instructor? 

Sorin Joghiu: Dupa 3 ani. 2 ani cu Shihan Ionescu si 1 an cu Ungureanu Niculaie, din Galaţi. Este adevărat, eram foarte entuziast, de multe ori nu era nimeni în sală. Atunci mă antrenam singur, cu armele, după nişte desene din cărţi, sau din memorie. Venea câte un copil şi după o săptămână pleca. Era foarte greu şi cu găsirea unei săli cu saltele, precum şi plata orelor. Puneam afişe prin oraş pentru reclamă... Uneori aveam elevi foarte avansaţi din alte stiluri care îmi puneau diverse întrebări la care răspunsul meu era „Eu nu pot să vă arăt deocamdată decât ceea de am învăţat, nu pot să vă arăt cât de eficient este. Dacă aveţi răbdare, vom învăţa împreună”. Şi au fost elevi care au rămas în sală, în prezent sunt active vreo 10 centuri negre, cei mai vechi elevi fiind de prin 2000. Entuziasmul elevilor mei l-a întreţinut pe al meu. Le datorez foarte mult...

Ce crezi că-i atrage cel mai mult pe oameni să practice artele marțiale în epoca noastră?

Sorin Joghiu: Bună întrebare. Înainte era mirajul puterilor oculte. În prezent, copiii sunt aduşi de părinţi că să se ocupe şi ei cu ceva, să nu mai stea cu telefonul sau tableta în mână. Dintr-un scop în sine, a devenit doar o alternativă la vicii (TV, FB, chat) Nu mai există entuziasmul de odinioară. Ştii că am întrebat în sală (vreo 20 de copii), care elevi au tastat cuvântul „aikido” în google şi nu a răspuns niciunul? Noi dădeam bani pe nişte reviste de arte marţiale copiate la xerox din care nu înţelegeam nimic. 

Dar nu e o cauză pierdută. Acum trebuie să ne reinventăm. Depinde de fiecare instructor ca valoarea socială a „educaţiei sportive” să fie asimilată de oameni.

Crezi că artele marțiale ar trebui să se adapteze la noul mod de viață al oamenilor?

Sorin Joghiu: Ele se adaptează oricum. Nu sunt un lucru mort. Numai lucrurile moarte nu se schimbă. Instructorul care nu înţelege asta va rămâne fără elevi. Din punctul meu de vedere nu numai că se adaptează dar devin şi mai bune.

Ce ar trebui să caute un practicant de Aikido care se antrenează rar, ocazional sau doar pentru întreținere?

Sorin Joghiu: Dacă un practicant vrea să devină un maestru, trebuie să o facă de 5 ori pe săptămână, probabil. Dacă vrea să îşi facă prieteni la sală poate veni şi numai la stagii… Revenind la întrebare, dacă se antrenează doar rar şi se numeşte practicant de Aikido, cred că ar trebui să îl caute mai des pe instructorul lui…

Cum negociezi cu diferențele dintre studenți? Îi antrenezi diferit pe cei care doresc să obțină o profesie din practicarea Aikido-ului față de cei care se antrenează de plăcere?

Sorin Joghiu: Eu vreau să îi fac pe toţi să iubească Aikido, să îşi dorească să devină maeştri.

Cam câți dintre elevii tăi devin la rândul lor instructori?

Sorin Joghiu: Având în vedere că am înregistrat din 1997 şi până în prezent cam 500 cereri de înscriere (nu ştiu exact) şi suntem vreo 5 instructori, avem un raport de 1/100.

Care sunt cele mai importante valori pe care vrei ca elevii tăi să le preia?

Sorin Joghiu: În primul rând principiile de Aikido: Siguranţa, Controlul și Armonia.

Este important antrenamentul individual în afara dojo-ului? Este necesar?

Sorin Joghiu: Da, eu mă antrenam si de 6 ori pe săptămâna, îmi luam în studenţie salteaua de pe pat şi o duceam pe cămin, unde mă antrenam cu diverşi colegi, noaptea. Antrenamentul mental, ca şi cel spiritual este de asemenea, foarte important. Astea două se pot face şi în afara saltelei.

Câte antrenamente săptămânale de arme predai?

Sorin Joghiu: Depinde. Vara, în apropierea examenelor sau concursurilor de arme, mai des.

Cum ajută studiul armelor aprofundarea tehnicilor de Aikido?

Sorin Joghiu: Abia când ai o armă în mână vezi cât de puţin te armonizezi cu lucrurile din jurul tău. Nu atât că nu îţi foloseşte prea mult, dar te şi încurcă, şi chiar te loveşte.

Unor practicanți li se par extrem de solicitante exercițiile pentru tehnicile de arme. Este pregătirea fizică o condiție a antrenamentului cu arme?

Sorin Joghiu: Mie nu mi se pare că antrenamentul cu arme e mai solicitant din punct de vedere fizic. Din contră.

 

Crezi că în ultima vreme practicanții de arte marțiale, în general, au scăzut standardele?

Sorin Joghiu: Sunt diverse perioade. Revenind la una dintre întrebările anterioare, nu cred că ideea cu puterile oculte e prea bună, oricum. Precum am spus, artele marţiale se schimbă şi devin mai bune.

Ce alegi să predai când vizitezi un dojo care are un alt shihan?

Sorin Joghiu: Lucruri noi, descoperite de mine, sau aceleaşi procedee, dar explicate dintr-un alt punct de vedere.

Care sunt cele mai interesante diferențe în practicarea Aikido-ului în diferitele țări pe care le-ai vizitat?

Sorin Joghiu: În America se axau pe armonie, în Olanda se axau pe partea socială, în Suedia se antrenau mult din punct de vedere fizic. Dar ceea ce am văzut eu la câteva antrenamente nu poate fi definitoriu pentru o ţară.

Ai deja un program pregătit pentru seminariile din august?

Sorin Joghiu: Am câteva idei. Nu pot divulga nimic.

Dacă Aikido își îndeplinește misiunea și cel care practică ajunge la o pace interioară nesperată, mai e posibil antrenamentul? 

Sorin Joghiu: Dacă iluminarea se produce, nu este capătul drumului. La capătul drumului nu ajungi decât atunci când ai murit. Este ca un boboc de floare care şi-a îndeplinit menirea, şi se deschide. Abia atunci ea devine utilă universului. Pacea interioară nu împiedică persoana iluminată să îşi dorească să aibă experienţe noi, şi să cunoască universul înconjurător în continuare.

Artele marțiale ne transformă în persoane combative, conștiente de puterea noastră și de tehnici de luptă de care marea majoritate n-au habar. Chiar dacă în dojo exersăm fizic, principiile ascunse în tehnici se insinuează și în psihic. Cât de conștienți suntem de arta pe care o practicăm? Unde e folositoare și unde trebuie să o ținem sub control? 

Sorin Joghiu: Universul şi materia (inclusiv cea vie) sunt pline de conflicte. Aikido este o cale de rezolvare eficientă a conflictelor. În natură, ființele vii cauta soluționarea conflictelor într-un mod cât mai avantajos și mai puțin consumptiv de energie pentru ele, fie că sunt în postura de vânat, de vânător sau de rival. În mod natural astfel ele caută calea Aikido-ului. Din acest punct de vedere, Aikido este o ştiinţă a naturii. Fiind o ştiinţă a naturii, ea există, chiar dacă noi o analizăm sau nu. Revenind la întrebare, Aikido facem oricum, atât cât ştie fiecare (şi fizic, şi mental, şi spiritual) numai regulile sociale şi propriile principii morale ne vor dicta însă câte ingrediente să punem. Ingredientele sunt, din punctul meu de vedere, cele 3 principii de Aikido: propria securitate, controlul universului apropiat şi consumul redus de energie.

Ce se înțelege prin noțiunea de „autocontrol” din perspectiva practicării artelor marțiale?

Sorin Joghiu: „Autocontrolul” din perspectiva spirituală, înseamnă găsirea centrului. Când îl găseşti, mintea nu mai zburdă ca o „maimuţă beată” ci ajunge acasă, în centrul sufletului tău. Atunci ai acea pace de care m-ai întrebat. Făcând analogie cu latura fizică, să ajungi la autocontrol înseamnă că îţi vei găsi propriul corp, fiecare celulă a lui, şi vei fi în legătură directă cu el, îl vei asculta, îi vei răspunde, te va asculta, şi vă veţi înţelege bine împreună (100 de ani, până la adânci bătrâneţi, şi am încălecat pe o şa, şi v-am spus povestea aşa!) 

Abonează-te la Newsletter

Fii la current cu noutăţile Aikido Club Kazumi!

Mă abonez